Astăzi am ales să vă arăt, genul de ținută pe care întotdeauna ajung să o port după ce probez toate hainele din șifonier și nimic nu-mi convine.
De când mă știu, am avut o problemă cu găsitul pantalonilor care să-mi vină bine și să mă avantajeze. De obicei, din 10 perechi de blugi nu-mi vine bine niciuna :)). D-aia am ajuns să fac colecție de colanți! Ăia n-au cum să nu-ți vină.
Așadar, când vreau să ies din casă, începe distracția:
Dacă în sfârșit îmi place cum îmi vin niște pantaloni, nu găsesc bluza perfectă pentru ei, dacă găsesc bluza perfectă, nu găsesc teneșii perfecți, dacă găsesc teneșii perfecți îmi dau seama că nu se potrivesc cu locația în care trebuie să ajung. Întortochiate-s căile Domnului și mintea femeilor, la fel !
Cu un minut înainte să mă apuce panica, plânsul și nervii că „nu am nici o haină cu care să mă îmbrac, iar eu nu mai merg nicăieri” , văd în dulap câteva fuste care-mi fac cu ochiul și încep să-și fâlfâie volanele pe sub nasul meu, ademenindu-mă să le pun pe mine și să le scot la plimbare ca pe niște fetițe fustițe care s-au plictisit să stea înfofolite între pulovere groase, în șifonier. TaaaaaaDaaaaam, asta e salvarea! După ce pun fusta animal print pe mine, îmi dau seama că Dumnezeu ne iubește, și ne-a lăsat pe Pământ ca să fim fericiți, nu să ne chinuim 🙂
Nu prea mă coafează stilul elegant așa că primul lucru de care sunt sigură, este că voi purta bocanci. Un dres gros și un pulover negru, completează perfect ținuta și merg la sigur.
Pe lângă faptul că se potrivește cromatic și dă un aer romantic ținutei, pălăria am ales-o și pentru că nu aveam chef să-mi aranjez părul într-un mod deosebit :)) Dacă mă vedeți vreodată cu sapcă, pălărie, căciulă, să fiți siguri că părul nu-mi stătea bine când am vrut să ies din casă.
Făcând o recapitulare, ținuta este compusă din fustă animal print cu talie înaltă, pulover negru scurt, dres negru mat, bocanci, pălărie, un inel colorat și o geantă în care pot să o car și pe mama dacă vreau :))
Palarie – Second Hand
Aștept să-mi spuneți de câte ori v-a salvat și pe voi fusta ( de la înec :)) ) sau care este ținuta salvatoare în situațiile de „criză”.
Kiss Kiss Bang Bang !
Muah !
Esti draguta draguta,ma regasesc in tinutele tale,ai un stil tare dragut,si iti sta super bn blonda 😀
Sarumana mult :* Nici nu am de gand sa ma vopsesc vreodata alta culoare 😛
Wow, rujul te prinde atat de bine <3 Eu sunt fix pe dos fata de tine…parca niciodata nu gasesc fuste in care sa ma simt bine si recurg la blugi sau alt tip de pantaloni.
Mersi mult !!! M-am riscat un pic cu rujul, nu port culoarea aia de obicei. pup
Foarte dragut! Simplul a devenit cel mai sofisticat ;))
Te pup ! Mereu a fost asa 😛
Super outfitu si geniali bocanci si fusta 😀 u rock girl! :*
Schimba orice outfit o pereche de bocanci, nu ? :)) Mersi mult pentru feedback ! Hugs !
da da da 😀 (hug)
Super tinuta, ador fusta <3 Si inelul de unde l-ai cumparat?:) pupici :*
Thx :* Inelul este H&M dar o colectie mai veche…
Nu stiu de ce,dar ma atrage blog-ul vostru.Am citit tot pana acum desi nu sunt subiecte si pentru baieti.Trebuie sa ies mai tarziu si nu o sa stiu cu ce sa ma imbrac,dar sigur nu voi alege fustă:))
Good job cu blog-ul si la cat mai multe postari si mai multi vizitatori….Kiss Kiss in the Mix
Holla Pedros !
Ma bucur tare mult ca ne vizitezi blogul. Din pacate facem sugestii de imbracaminte doar pentru fete insa poti sa inveti cum sa-i faci unghiile iubitei tale sau ce tort poti pregati de ziua unei persoane dragi :)) Trebuie doar sa vrei !
Kiss Kiss in the mix
Păcat.Macar e bine ca nu am asemenea probleme in a nu stii cu ce sa ma imbrac.Prea des.Zic eu(mă mint).Dar nu e nimic…De acum inainte cand am sa vad o prietena cand iese din casa mai răvășită ii voi spune rezolvarea : „Hmmm….Nu ai stiut cu ce sa te imbraci si ai ales in ultima sută de m o ținută la intamplare ce te mai probasei cu ea de 3 ori?Ai ales gresit!Nicio problemă!Solutia pentru tine e doar la cateva click-uri distantă.Intra pe http://www.blackwhitestyle.ro , răsfoiește bine blog-ul si poate data viitoare ai sa stii cu ce sa te imbraci si nu ai sa mai intarzii 43 de minute si 17 secunde.” – Pamflet
Astept urmatorul subiect….Cu drag….
Pup Pup Împușcătură Împușcătură
:)) Ahahahaha, trebuie sa te angajam la noi pe vanzari sau PR !
mamaaa.. si eu care vroiam sa comenteze ca rujul e perfection 😀
sa comentez* my bad
Suuper ! Mie , sincer , mi se parea fusta animal print putin greu de asortat si greu de purtat. Mi-ai dat o idee astazi ! Imi place stilul tau ( al vostru ) de a scrie , de a reda , de a va imbraca . TOT ! Va urmaresc cu drag ! Pupici.
Ma bucur maxim daca te-a inspirat articolul si ti-au venit idei ! Multumim pentru sustinere ! MUAH :*
Hmm.. Imi place taaree mult outfit-ul tau,Sinzi!! Bocancii nici mie nu imi lipsesc din garderoba 😀 Inseamna ca atunci cand ne-am întâlnit ,nu ai avut chef de iti aranjat parul ,de aceea ti-ai luat pălărie ,smechero :)) . Așteptam sa ne scrieti si sa ne arătati cat mai multe ,in fiecare zi ,pe blogul acesta care iti înflorește inima,si sa ne mai îndulciti :* te pup ,floricica frumoasă
Cand ne-am intalnit noi in Barcelona, ma pregateam sa plec si purtam palaria sa-mi acopere ochii, sa nu se vasa cum PLANG cu lacrimi de crocodil ! :)) Multumesc pentru cuvintele frumoase ! Esti o dragalasenie. PUP !
Foarteeee tareeee!!! am si eu o ciudatenie de fusta de pe vremea cand eu nici nu existam :)) e de blugi, stramta cu print de sarpe si habar nu am cu ce as putea sa o port,este o enigma pentru mine… uite aici linkul de la poza, poate ma poti ajuta si pe mine, multumesc.
http://oi59.tinypic.com/4t81m0.jpg
ps ador stilul vostru foarte mult, ma inspirati! va pup!
UUUh, sexy ! Foarte tare fusta si chiar se poarta printul acela ! Te sfatuiesc sa incerci acelasi lucru : bocanci si un pulover simplu negru. Fusta o sa fie punctul de atractie al tinutei !
Multumesc muuult de tot!!!
Criminala fustaaa, n am putut sa nu imi dau cu parerea :)) eu o vad 1.cu un tricou alb boyfriend style si cu tenesi pe simplu in picioare, poti sa pui o jacheta de piele neagra simpla deasupra 😀 2.fix acelasi tip de outfit ca si cel al Sinzianei, ar merge perfect
De unde e fusta? doar ce mi-am luat niste tenesi acelasi print, ar merge genial impreuna :))
iooooi ce ma buucur, eram putin sceptica de fusta, dar acum, abia astept sa experimentez cu ce mi-ati spus!!
*fusta e din anii 80-90, o aveam aruncata pe undeva si am zis sa nu renunt la ea ca e interesanta.
Super tare ideea! Zici ca e un lookbook romanesc!:)) Imi place ca mai sunt si bloguri unde explica lumea de unde si in ce fel ca sa evite comentariile de genul ”de unde e bluza?” :)) By the way, ce aparat si obiectiv ati folosit,cred ca si calitatea pozelor e pe putin 25% din rezultat 😛
😀 canon 550d, lens 50mm 1.8 , sar naaa! <3
De la sephora e luat 😀
Ce ruj porti?♥♥♥
Este cumparata de curand fustita?
Nu chiar. Nu cred ca se mai gaseste in magazin fusta 🙁 Dar e pe ebay. Am lasat link…
Sinzi,nu am putut sa nu remarc machiajul superb pe care il porti in general,ne poti face un articol cu machiaj potrivit pentru ochii albastri ?
Multumesc frumos ! O sa fac pana la sfarsitul saptamanii un articol cu machiajul meu preferat si saptamana viitoare o sa fac unul cu machiaj pentru ochi deschisi la culoare, ai mei cred ca sunt verzi?! :))
Foarte naturala.Imi place mult stilul tau,si al amandurora de altfel.Mi-a atras atentia magazinul de unde ai cumparat palaria.Poate de aceea parerea (buna) despre tine/voi a crescut.In comparatie cu altele,care indiferent ca au ceva de la SH ,improvizeaza ceva ptr a nu „se face de rusine”zic ele.Nu prea am urmarit articolele de pana acum,dar o sa-mi fac timp ptr asta…naturaletea si spontaneitatea cu care te exprimi spun multe despre tine.Esti super!Genul de fata a carei companii te face sa te simti in largul tau(parerea mea).Succes in continuare si la cat mai multe articole!
Multumesc din suflet pentru gandurile tale sincere si frumoase !
In legatura cu articolele cu care „ai ramas in urma”, nu sunt multe caci abia am dat drumul la blog de 3 zile. 🙂 Te imbratisez si multumesc pentru incurajare !
Sanzi, poti sa ne dai cateva exemple de magazine SH? Prin ce zone sunt situate?
Felicitari pt outfit :*
Hello,
Magazine SH cred ca sunt in absolut toate cartierele, daca te uiti dupa ele.
In zona Drumul Taberei, unde stau eu, stiu vreo 5 dar rasfirate.In schimb, pe la Obor, Iancului, Stefan cel Mare, Gara de Nord sunt foarte multe 🙂 Ia-o la pas …
Foarte tare Sinzi!
Oare cum ar veni daca ai pune la bocanci sireturi rosii? si sa iti pui un ruj mai rosu…. acu de curand am prins boala pe sireturi de culori si tot fac schimbari, s-a saturat saracu meu iubit sa ma vada de cate ori imi schimb sireturile la bocanci… :)))
Kiss kiss…
SChimbarile sunt MEREU binevenite ! :)) :*
Like Like Like ! Am cumparat si eu fusta aceasta anul trecut la reducere si nici nu am purtat-o pana acum. Mi-ai dat o buna idee cum sa o asortez. In weekend o scot la plimbare ! te pup:*
Pupici ! Ma bucur maxim 😀
Arata foarte bine! de unde ai palaria?