Buna ziua, minunilor !
De câteva zile mă tot gândesc cu admirație la corpul meu, și-l observ cât de perfect funcționează.
Nu este genul acela de admirație la care vă gândiți. Pur și simplu admir acțiunile lui.
Astăzi m-am gândit să-i scriu niște bilețele. Vreau să-i transmit neapărat câteva gânduri.
– Dragele mele brațe,
Vă mulțumesc pentru că: mă ajutați să mănânc, să ridic o cană cu apa și să o beau, să scriu, să gesticulez, să fac flotări, să mângâi, să mă scarpin, să-mi fac unghiile, să cuprind și să îmbrățișez, să fac un om de zăpadă iarna, să înot, să fac cu mâna pa-pa, să ud florile, să ating texturi, să mă spăl, să împing căruciorul la carrefour, să fac masaj, să-mi leg șireturile.
– Dragul meu cot,
Îți mulțumesc că te îndoi și mă lași să mă sprijin în tine până amorțești. Fac tot ce-mi stă în putință să nu te lovesc în punctul tău sensibil. Știu cât de tare te superi de-mi trimiți furnicături în toată mâna. Îmi place și că pielea ta e atât de tăbăcită, încât nu simte nimic dacă o ciupești sau o muști ( mereu încerc asta cu persoanele apropiate 😀 ).
– Dragii mei ochi,
VĂD PERFECT ! Nu am nevoie de ochelari și vă mulțumesc pentru asta !
Vă mulțumesc pentru că-mi arătați: linia orizontului, chipuri de oameni frumoși, zâmbete, păduri verzi, ierni albe și câmpuri colorate, cum să traversez strada, cum să tai o ceapă fără să-mi tai degetele, tablouri, cărți, vederi, filme, vitrine, clădiri, alte țări, alți ochi, gesturile celor din jur.
– Draga mea gleznă,
Te iubesc, ești frumoasă si duioasă !
– Dragele mele picioare,
Vă mulțumesc pentru că mă ajutați să: DANSEZ, să alerg pe scări noaptea când mi-e frică de întuneric, să mă plimb cu rolele, să ocolesc bălțile, să vizitez dintr-un colț în altul un oraș nou, să înaintez în viață, să intru în mare, când fac lumânarea și vă ridic în sus, mă ajutați să ating orice nor îmi doresc.
– Dragii mei obraji,
Vă mulțumesc pentru toți pupicii pe care-i primiți.
– Dragele mele gene și sprâncene,
vă mulțumesc că opriți ploaia să-mi intre în ochi !
– Dragul meu păr,
Îți mulțumesc că exiști ! Ești fin, mătăsos și mă gâdili pe umeri.
– Draga mea respirație,
Îți mulțumesc pentru că-mi oxigenezi fiecare celulă din corp și știi să funcționezi singură chiar și atunci când dorm.
– Dragul meu stomac,
Îți mulțumesc pentru că funcționezi corect și pentru că rareori nu-ți convine ceva din ce îți ofer. Digestia mi se pare un lucru extraordinar. Faci o treabă minunată pentru viața mea !
– Draga mea coloană vertebrală,
Ești frumoasă și lungă ca un gât de girafă făcut din perle albe, luminoase ( așa te vizualizez eu). Îți mulțumesc pentru că mă susții și-mi cer iertare pentru atunci când stau cocoșată sau în poziții incomode pentru noi două.
– Draga mea inimă,
Îți mulțumesc pentru că deși nu te odihnești nici o secundă, ca să mă ții în viață, ești întotdeauna liniștită. Întotdeauna știi să-mi șoptești ce trebuie să știu, ce e bine să fac sau să aleg în situații complicate. Îți mulțumesc pentru că niciodată nu te grăbești și-ți mulțumesc pentru curaj.
( Știați că atunci când se formează un copil în burtică, prima dată apare inima, apoi mânuțele in prelungirea acesteia? De aceea atingem și îmbrățișăm cu multă iubire. Atingerea palmelor vindeca dureri, de aceea ne ducem instinctiv mana la cap sau la burta atunci cand ne dor. )
Am un mic exercițiu pentru voi, vă rog să închideți ochii, să vă vizualizați inima și să-i spuneți că o iubiți, apoi vă rog să o auziți cum și ea vă spune ” și eu te iubesc” ! Gata, puteți să deschideți ochii. Sper că zâmbiți !
Cam astea sunt bilețelele, aș mai avea de transmis câteva gânduri și minții mele, urechilor și degetului mic de la picior dar atât am simțit să scriu azi.
Aș vrea să vă gândiți și voi cui și de ce vreți să mulțumiți și să împărtășiți cu mine. Vreau să citesc și bilețelele voastre !
Vă pup și nu uitați să gândiți gânduri fericite !
Ps : Desenele cu cotul, mersul pe varfuri si imbratisatorul sunt facute de awesome George Rosu.
Sensibil articolul dar de ce „deaceea”? De doua ori? Nu exista cuvantul asta si tocmai asta face din cititul lin al unui moment sensibil o impiedicare rapida cu ochii cretzi de genul „ouch”
Scuze nu am observat. Am modificat. Mercii 😀 !
Patricia draga, daca tot suntem la „ora de gramatica”, as dori sa iti spun ca inainte de orice conclusiva, cum ar fi DAR, urmeaza o virgula draguta si simpatica…si pentru fiecare tz exista un ţ.
Ideea e ca daca tot suntem lupi moralisti, ar fi indicat sa respectam noi insine anumite reguli.
Sînzi, foarte draguta postarea ta, ca de obicei!
Ma bucur ca ai citit articolul Irina. Te imbratisez! Multumesc !
oho, uşor, să nu o dăm pe aversiuni. da, nu am scris corect dar nu am inventat niciun cuvânt (exceptand tz-ul de largă accepţiune comună a ‘netului) shi nici nu scriu pe vreun blog, if you know what i mean. pupici, sînzi, esti blânduzză si drăguzză şi nu îţi voiam răul, voiam plăcerea cetirii.
weeeee wiii wiii wiiii :)) stop discutie :)) Merci Patricia, apreciez critica constructiva. Gata, group hug !
chiar asa! they say hugs are the universal medicine 🙂
Doamne, esti adorabila! Ai niste postari asa dragute si sensibile si asta mie una, imi spune multe despre tine!
Iar in general, introducerile tale sunt asa de scumpici si frumos gandite, ma fac sa ma simt speciala!
Sa ai un weekend roz si pufos! pupici! :-*
Te simti asa cum esti. Muah !
Ce frumos:) Esti speciala. Si eu multumesc corpului si sufletului de cate ori imi aduc aminte… ma gandesc ca asa le motivez spre mai bine.. e ca atunci cand si eu primesc un compliment sau o multumire. Trebuie sa avem grija de noi, de corp si de sufletele noastre.
Te pup
sarumana de feedback :* u r a sweetheart !
Eu cu Deea si Ioana mergem in seara asta la Ceainaria Cinci. Daca aveti drum pe acolo ne vedem la un milkshake 😀
Ce articol dragut!! 😀
Eu as vrea sa multumesc fiecarui organ, muschi, tesut in parte, si vreau sa-i cer iertare degetului mic de la picior ca a suferit si sufera atatea accidente in colturile mobilierului, din cauza ca sunt asa de ametita. :)) Pupici colorati :*
asta i-as transmite si eu degetelului :)) :*
Draga mea Sanzi,
Iti multumesc si tie, si Deei ca existati. (Azi am citit tot. Blogul).
esti o pufosenie :*
ESTI UN GHEM PUFOS ! imi vine sa te adkfhajfhariuyqnajksa la cat de frumos ai scris. Cum poti sa transmiti atat de multa dragoste si sensibilitate intr’un post? mi’a ajuns la inima.
Minunatia asta care vine din interior da asa de mult pe afara incat esti o persoana superba si pe dinafara si pe dinauntru !
Thank you for making my day 🙂
Multumesc din suflet ! u put a smile on my face ! Muahhyyy :*
Stiti ce imi place mie la blogul vostru? Ca sunteti amandoua naturale. Postati lucruri legate de viata, nu va axati doar pe fashion, sau doar pe eseuri sau gatit. Pur si simplu le combinati armonios pe toate, iar pentru asta nu pot decat sa va respect! Aveti un stil de a atrage cititori si de a-i face sa stea cu inima la gura in fiecare zi, in asteptarea unui nou articol. Eu una nu sunt iubitoare de bloguri exclusiv fashion, mi se pare plictisitor sa vad cum niste fete fitoase isi cumpara cele mai scumpe haine si reneaga orice forma vestimentara mai accesibila. Dar mie, fetelor, ne-ati dovedit contrariul a ceea ce am scris putin mai sus. Voi v-ati dus in SH, v-ati luat hainele care v-au placut si ati postat tinuta le blog- 0 rusine, 0 retinere, maxim succes. Pana la urma, cui ii pasa ce haine porti, atata timp cat te simti bine, ai un suflet curat si emani cea mai buna vibratie. Eu una zic sa nu va schimbati niciodata!
Iti multumim din suflet pentru feedback si incurajari ! ! ! Inseamna FOARTE mult pentru noi ! Sarumana :* :* :* O zi delicioasa !
Ce biletele dragute si sensibile <3 As avea si eu o gramada de multumiri ochilor, buzelor, degetelor. Nu m-am gandit niciodata la ele individual, ci luam corpul ca pe un intreg. Multumesc pentru noua perspectiva de a privi lucrurile. Pupici!
te pup pe gene ! :*
Sanzi, tin sa-ti amintesc ca esti minunata! Ma bucur ca am dat peste articolul asta, ar trebui sa fim conștienți de cat de norocoși suntem si sa nu luam totul de-a gata.
pupix frumix ! :*
Toate articolele mi-au plăcut, însă acesta are ceva special. :*
merci mult poxxi foxxi :*
Doamne, te ador! Esti asa draguta, sensibila, plina de viata! Mi-ar placea foarte mult de te intalnesc
daca-ti doresti o sa se intample 😀 te imbratisez !
Ai un suflet atât de drăguț și de cald, dragă Sînzi. Mă simt minunat când citesc un articol precum acesta, foarte bine scris și foarte sensibil, pe de-o parte. Te felicit și te îmbrățișez cu mare drag! Ai mare dreptate cu ceea ce spui, trebuie să ne iubim fiecare părticiă a corpului și să-i mulțumim fiecăreia în parte, pentru tot ceea ce ne oferă. Muahhhh
P.S.: Pe lângă subiect, am o mică întrebare, legată de poza de pe instagram pe care a pus-o Ioana cu tine, la patiserie. Îmi poți spune de unde ai pălăria, cardiganul verde și maioul din poză, te rog tare? Merci mult și scuză-mă de deranj. Mulți pupici simpaticiiiiiiii
sarumana pufulete :*
bustiera este h&m, cardiganul new yorker si palaria no name 😀
cel mai dragut articol ever! ^_^
weeeeeeeeeee, merci mult. u make me blush!
Nedorind sa mă abat de la subiect (de-altfel foarte drăguţ, iar scrisorile foarte simpatice) si sa continui si aici scrisorile, mă voi adresa minţii mele căreia îi mulţumesc ca este atât de bună prietenă cu tot ce se regăseşte în corpul meu, în afară de cei nepoftiti, desigur, de la cea mai mică celulă, poate nedescoperita, inca, si până la inima (bff aş putea spune). Îi multumesc chiar si pentru momentele în care mă ceartă datoria poftei unei cărti bune sau puţină ciocolată, torturandu-mă cu idei de care nu mai pot scăpa minute bune. Totuşi, îmi cer iertare de la ea pentru ca încă nu i-am arătat leii în sălbăticie si încă îi promit intreaga Nouă Zeelandă. Mă voi ocupa de tot ! 🙂
Pfiuuuu <3 sa ne iei si pe noi cu tineeeeeeeeee ! vrem si noi sa vedem leiiiiiiiiii 😀 :*
acum am citit articolul asta, nu stiu cum de l-am ratat pana acum… e maxim 🙂 sunt tare dragute si aveti o inima mare si pufoasa amandoua 😡 e singurul blog pe care il citesc cu placere, dat fiind faptul ca nu e niciodata rautacios, nesuferit sau deprimant. muah muah :*
sunteti*